Arhive lunare: octombrie 2012

Dezvelirea bustului Oanei – Diana Renea

Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea,  anunță dezvelirea bustului Oanei – Diana Renea, (2 dec.1968 – 4 febr. 2010), membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000.

Monumentul a fost realizat de profesorul Gabriel Tăicuțu și va fi amplasat  în fața sediului Secției pentru Copii și Tineret.

Oana Diana Renea primește în 1983 Premiul pentru poezie al “Revistei noastre“, în cadrul Salonului Literar Dragosloveni, publică versuri în “Revista noastră” si “Jurnalul de Vrancea”. Primul său volum de poezii pentru copii apare în anul 1993, “Mițisor și Azorel –  povești hazlii c-o pisică și-un cătel” urmat de  volumele “Azorel, cătel hoinar” –  1996, “Eu eram o floare, tu erai o gâză…”– Junimea, Iasi, 1998, “Poems and riddles” (Poezii și ghicitori)– 2001.

 

 

În 2001, volumul “Scrisoare de la o rândunică” se bucură de aprecierea scriitoarei Ana Blandianacare scrie pe filele cărții: “E greu de spus dacă versurile Oanei-Diana Renea sunt scrise pentru copii care seamănă oamenilor mari sau pentru oameni mari care seamănă copiilor, dar e sigur că ele produc lumină acolo unde ajung, îndeplinind astfel rolul dintotdeauna al poeziei, care nu e făcută să strălucească ci să lumineze.”

Volumul „Întuneric și lumină” apare postum în 2010, fiind adresat adulților de această dată și este scos sub îndrumarea profesorului Victor Renea, tatăl scriitoarei – director al Bibliotecii Județene în perioada 1966-2000. Acesta adună manuscrisele lăsate și astfel văd lumina tiparului, spre sfârșitul anului trecut, două plachete de proză pentru copii și două de versuri.

“A fost ca o datorie morală pentru mine având în vedere aportul fiicei mele la lumea copiilor în calitate de scriitoare. Încă din anul 2000 a intrat in Uniunea Scriitorilor din România grație poeziilor pentru copii pe care le-a scris de-a lungul timpului… Cu prilejul acestui eveniment, dezvelirea bustului,  voi expune la bibliotecă și o parte din manuscrisele Oanei care au o însemnătate aparte, atât pentru mine, cât și pentru toți iubitorii de poezie” (prof. Victor Renea).

Vă așteptăm așadar pe 1 iunie, ora 11.00, la Secția pentru Copii și Tineret din str. N. Titulescu nr. 12, la dezvelirea bustului scriitoarei Oanei – Diana Renea.

În deschidere vor vorbi despre aportul scriitoarei la literatură, drd. Teodora Fîntînaru, dl. prof. Valeriu Anghel, dl. prof. dr.  Costică Neagu. Evenimentul va fi urmat de lansarea volumului de poezie al scriitoarei Oana Diana Renea Întuneric și lumină”ediția a II – a și de un moment liric Poezii pentru copii.

 

GALERIE FOTO:

 

 

 

 

Secția pentru Copii și Tineret “Oana-Diana Renea”

Secția pentru Copii și Tineret a bibliotecii judeţene poarta numele “Oana-Diana Renea”!

Adresa: Strada Nicolae Titulescu, Nr. 12

Tel. 0237 / 626646

 

PROGRAM CU PUBLICUL: LUNI – VINERI: 830 – 2000

Coordonator – Margareta Tătăruș

DESCRIERE SPAȚIU ȘI DOTARE:

  • 3 săli ce cuprind un fond de carte din toate domeniile, aranjat pe criteriul sistematico-alfabetic, cu acces liber la raft în proporție de 95 %
  • 1 depozit pentru colecțiile de împrumut
  • 1 sală de lectură
  • 1 sală multimedia
  • 1 spațiu destinat unui studio de înregistrare pentru cărțile în format audio pentru nevăzători
  • 1 spațiu expozițional
  • 1 terasă pentru activități de lectură
  • 1 grădină pentru activități în aer liber
  • 3 calculatoare pentru bibliotecari
  • 6 calculatoare conectate la internet pentru utilizatori
  • 1 router Wireless
  • 1 TV plasmă
  • 1 video proiector și ecran de proiecție
  • 1 video recorder
  • 1 CD player
  • Miniludoteca

FOND:

  • 26000 de volume cu acces liber la raft în proporție de 95 %
  • 720 de documente audio-video și multimedia
  • Fondul de publicații este înregistrat în baza de date electronică în proporție de 100 %
  • Lucrări de referință: dicționare, enciclopedii, atlase, antologii, care se consultă la sala de lectură
  • Lucrări din bibliografia școlară
  • Publicații seriale: ziare locale, reviste pentrucopii
  • Cărțile sunt organizate pe categorii de vârstă, rafturi tematice și organizate sistematic alfabetic

SERVICII OFERITE:

  • Împrumut la domiciliu a documentelor în sistem manual și automatizat
  • Înscrierea utilizatorilor și eliberarea Permisului de intrare la bibliotecă se realizează în paralel, atât în sistem manual cât și informatizat
  • Împrumut la sala de lectură a documentelor
  • Asistență de specialitate în (re)găsirea informațiilor solicitate
  • Rezervări de titluri
  • Oferă informații și prelungiri ale termenului de împrumut prin telefon și e-mail –cititori@bjvrancea.ro
  • Realizează expoziții tematice, aniversare și alte manifestări culturale și educative
  • Organizează activități / proiecte  / programe, în colaborare cu școli/grădinițe din oraș și județ prin care copiii sunt invitați la bibliotecă
    sau să participe la acțiuni dedicate personajelor pe care le îndrăgesc, precum și la evenimentele derulate de bibliotecă
  • Pune la dispoziția copiilor spațiul și jucăriile, în vederea desfășurării jocului individual sau colectiv
  • Realizează rientarea activităților de joc în concordanță cu vârsta
  • Organizează activități cultural educative în vacanțele copiilor
  • Organizează Clubul de lectură Biblioteca poveștilor, Clubul de desen Povești colorate și Clubul de fotografie eFOTOgrafi@mea
  • Organizează în vacanța mare a elevilor programul BIBLIOVACANȚA
  • Prezentarea noutăților editoriale
  • Oferă acces gratuit la internet pe baza Permisului de intrare obținut în urma înscrierii la bibliotecă, cu respectarea Regulamentului pentru Internet
  • Consultarea, în regim de sală de lectură, a documentelor multimedia din colecția bibliotecii
  • Audiții/vizionări individuale sau colective de CD-uri, DVD-uri, casete video și audio
  • Servicii de informare și comunicare directă și/sau cu ajutorul Internetului pe site-uri educative, culturale și științifice
  • Servicii de formare și instruire
  • Servicii multiple: comunicații (Messenger Skype)
  • Copiere, multiplicare, redactare, scanare de acte/documente, contra cost
  • Promovează activitatea și serviciile secției prin intermediul mass mediei
  • Coordonează parteneriate cu instituții culturale, de învățământ, asociații și organizații neguvernamentale (ONG-urile cu profil social, cultural, umanitar, etc.), comunitățile etnice etc.

Biblioteca invită elevii la concursul literar „Oana Diana Renea”

28 septembrie 2012

Pentru a stimula creaţia literară în rândul copiilor de vârstă şcolară din clasele  I-VIII Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea îi invită să participe la prima ediţie a Concursul de creaţie literară „Oana Diana Renea”.

 La Concursul literar „Oana Diana Renea” sunt aşteptaţi cu lucrări de proză sau poezie, elevi ai ciclului primar şi gimnazial ce pot participa cu până la trei lucrări originale.

Concursul este structurat pe  două secţiuni:

Secţiunea I : POEZIE – Tiptil în lumea necuvântătoarelor se adresează elevilor din clasele I-IV care prin creaţiile lor, în versuri, îşi pot dezvălui sentimente, amintiri sau legături speciale cu animalul preferat şi relaţia lor cu lumea animalelor.

Secţiune II : PROZĂ – Bibliotecile Focşaniului se adresează elevilor din clasele V-VIII. Ei sunt invitaţi să îşi exprime gândurile şi trăirile legate de prima carte citită, prima vizită la bibliotecă sau impresii despre bibliotecă şi lectură în general.

Cele mai frumoase lucrări vor fi premiate în cadrul activităţilor dedicate Centenarului Bibliotecii Publice din Focşani de la sfârşitul lunii octombrie.

Lucrările pot fi depuse la sediile bibliotecii până la data de 15 octombrie, conform regulamentului afişat la toate sediile bibliotecii şi pe site-ul www.bjvrancea.ro..

Concursul  de creaţie literară  “Oana  Diana  Renea” este organizat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea în memoria poetei Oana Diana  Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Vor fi acordate premii la ambele secţiuni, constând în bani şi cărţi. Premiul special, acordat pentru poezie, în valoare de 300 de lei, va fi acordat de părinţii scriitoarei.

Prin înscrierea la concurs, în acest început de an şcolar, Biblioteca Judeţeană îi provoacă pe micii cititori să devină scriitori şi să creeze lucrări originale.

Bust ridicat în cinstea scriitoarei Oana Renea

Secţia pentru Copii şi Tineret din cadrul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu“ din Focşani a găzduit miercuri
1 iunie, festivitatea de dezvelire a bustului scriitoarei focşănene, trecută în nefiinţă, Oana Diana Renea.
Monumentul a fost rea-lizat de profesorul Gabriel Tăicuţu şi va fi amplasat în faţa sediului Secţiei pentru Copii
şi Tineret. Cei care vor să asiste la momentul festiv sunt aşteptaţi la Secţia pentru Copii şi Tineret cu începere
de la orele 11.00. Oana Diana Renea a primit în 1983 Premiul pentru poezie al „Revistei noastre“, în cadrul
Salonului Literar Dragosloveni, a publicat versuri în „Revista noastră“ şi „Jurnalul de Vrancea”. Primul său
volum de poezii pentru copii a apărut în anul 1993, „Miţişor şi Azorel – poveşti hazlii c-o pisică şi-un căţel“
urmat de vo-lumele „Azorel, căţel hoinar” apărut în 1996, „Eu eram o floare, tu erai o gâză…”, tipărit de
Editura Junimea din Iaşi în anul 1998 şi „Poems and ri-ddles”, volum de poezii şi ghicitori. Lucrarea „Scrisoare
de la o rândunică“ apărută în 2001 beneficiază de aprecierea scriitoarei Ana Blandiana. Volumul „Întuneric şi
lumină” apare postum, în 2010, fiind adresat adulţilor de această dată şi este scos sub îndrumarea profesorului
Victor Renea, tatăl scriitoarei, director al Bibliotecii Judeţene în perioada 1966-2000.
Acesta a adunat manuscrisele lăsate şi astfel, văd lumina tiparului, spre sfârşitul anului trecut, două plachete
de proză pentru copii şi două de versuri. „A fost ca o datorie morală pentru mine având în vedere aportul fiicei
mele la lumea copiilor, în calitate de scriitoare. Încă din anul 2000 a intrat în Uniunea Scriitorilor din România
graţie poeziilor pentru copii pe care le-a scris de-a lungul timpului. Cu prilejul acestui eveniment, dezvelirea
bustului, voi expune la bibliotecă şi o parte din manuscrisele Oanei care au o însemnătate aparte, atât pentru
mine, cât şi pentru toţi iubitorii de poezie“, a declarat profesorul Victor Renea.